Sari la conținut
Mănăstirea Bucium Iași Duminica Sfinților Români și Athoniți

IașiColina Bucium · 1853

Mănăstirea Bucium

Un liman liniștit, izbăvit de furtunile lumii, unde sufletul se poate apropia cu îndrăzneală de Dumnezeu.

Așezarea

Un colț de Athos
pe colina Iașului

Pe dealul Bucium, în partea de miazăzi a Iașului, se află o mănăstire a cărei obârșie nu este în Moldova, ci în Sfântul Munte. Începuturile ei se leagă de întemeierea Schitului românesc Prodromu din Muntele Athos.

În 1853, ieroschimonahii Nifon și Nectarie au întemeiat la Bucium o mică sihăstrie cu rânduială de obște asemănătoare celei athonite, cu scop deopotrivă duhovnicesc și misionar-filantropic.

De atunci, Buciumul a rămas puntea Moldovei către Athos: un loc de liniște și rugăciune neîncetată, la doar câțiva pași de forfota orașului.

Citiți istoria completă
Biserica Mănăstirii Bucium, cu acoperiș de cupru și frescele sfinților pe fațadă
Biserica mănăstirii, paraclis sfințit în 1871 și extins în anii 1950–1967
Icoana Maicii Domnului Prodromița, în ferecătură de argint
Icoana făcătoare de minuni

Maica Domnului Prodromița

În anul 1863, când la Iași se zugrăvea o icoană a Maicii Domnului, iconarul Iordache Nicolau nu a putut isprăvi chipurile Maicii Domnului și ale Pruncului. Mâhnit, a acoperit icoana și s-a retras la rugăciune.

A doua zi dimineață a aflat chipurile desăvârșit zugrăvite — luminoase și pline de har, nefăcute de mână omenească. Icoana, numită „Prodromița” (Înaintemergătoarea), este astăzi una dintre cele mai cinstite icoane din Sfântul Munte Athos.

Pomenirea ei se face la 12 iulie — al doilea hram al mănăstirii.

Istoria icoanei
Rânduiala zilnică

Program liturgic

Slujbele se săvârșesc zilnic, după rânduiala mănăstirească.

Luni – Vineri
5:00 Utrenia, Ceasurile I, III, VI și Sfânta Liturghie
19:00 Ceasul IX, Vecernia și Pavecernița Mică
Sâmbătă
5:00 Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți
18:00 Vecernia Mare și Sfântul Maslu
Duminică
8:00 Utrenia și Sfânta Liturghie
19:00 Ceasul IX, Vecernia, Pavecernița Mică și Paraclisul Maicii Domnului

La praznice și hramuri programul se poate modifica.

Sărbătorile noastre

Hramurile mănăstirii

Duminica a 2-a după Rusalii

Duminica Tuturor Sfinților Români și a Sfinților Athoniți

Hramul mănăstirii, prăznuit în Duminica a doua după Pogorârea Sfântului Duh, cinstind deopotrivă pe toți sfinții neamului românesc și pe nevoitorii Sfântului Munte Athos, cu care așezarea de la Bucium este legată prin obârșie.

12 iulie

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Pomenirea icoanei făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, zugrăvită la Iași în 1863, astăzi comoara Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Un proiect pentru tineri

Centrul Educațional „Maica Domnului Prodromița”

Mănăstirea ridică un Centru Educațional pentru copiii și tinerii din Moldova — un spațiu de întâlnire și de cunoaștere a lui Dumnezeu, a valorilor Bisericii și a istoriei neamului. Vă invităm să fiți părtași la această lucrare.

Vă așteptăm la Mănăstire

Cum ne găsiți?

Strada Păun, nr. 14, 700274 Iași
E-mail: manastirea.bucium@gmail.com
Hartă și indicații
Priveghiul de Înviere la Mănăstirea Bucium, credincioși cu lumânări aprinse
Noaptea de Înviere la Mănăstirea Bucium