Întemeierea schitului din Bucium a fost posibilă datorită donaţiei făcute de Grigore Alexandru Ghica Al II – lea, constituită din 3000 de galbeni şi o suprafaţă de teren de 4,1 hectare. Prima bisericuţă era încadrată intr-o clădire patrulateră, nu avea turlă, având înfăţişarea unui paraclis, care a fost sfinţit în anul 1871. Acest aşezământ monahal numit până în anul 1918 “Metoc” sau “Conacul Bucium”, a dezvoltat în zona Iaşului un centru de spiritualitate şi linişte duhovnicească, fiind de-a lungul timpului şi loc de tihnă pentru mitropoliţii Moldovei. Schitul Bucium s-a dezvoltat considerabil după anul 1942, în urma cumpărării a 22 de hectare de teren de la Prinţesa Ioana Rosetti Roznovanu, care includea şi câteva construcţii printre care “Palatul Roznovanu”, “Casa de oaspeţi” şi “Atelierul de olane şi conducte din lut pentru aducţiuni”.
Între anii 1950 – 1977, în timpul arhipăstoririi mitropoliţilor Sebastian Rusan (1950 – 1956) şi Iustin Moisescu (1957 – 1977) şi în timpul vrednicului de pomenire stareţ Hrisostom Apostolache, biserica schitului a fost extinsă şi împodobită cu pictură de către pictorul Vasile Pascu, într-un stil tradiţional autohton de inspiraţie bizantină, fiind resfinţită în anul 1967, odată cu finalizarea picturii. Ridicarea schitului la rangul de mănăstire are loc în anul 1993, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi, complexul monahal Bucium cuprinde: biserica, casa de oaspeţi “Sf. Antipa de la Calapodeşti” (reşedinţa mitropolitană), casa trapezar (care înglobează: atelierul de pictură bizantină “ Sf. Ioan Damaschin” din anul 2005, chiliile călugărilor şi stăreţia), “Casa Roznovanu II” (chiliile călugărilor), depozitul de vinuri şi atelierul de tâmplărie, acestea două din urmă fiind coordonate în mod direct de Centrul Eparhial Iaşi al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Despre Icoana
Maicii Domnului Prodromița
Icoana Maicii Domnului Prodromița (Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, a Schitului românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos.
Dimensiunile icoanei sunt de 100 / 70 cm.
Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos, întrucât sunt puține icoane nefăcute de mână omenească în toată lumea ortodoxă.
Istoria acestei icoane începe în anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu de la Muntele Athos, când cuvioșii ctitori Nifon şi Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului.
În plus, ei cereau condiții stricte pentru cel care se va angaja la executarea lucrării, precum:
- curăția trupească şi sufletească,
- spovedania la duhovnic,
- post şi rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe toată durata lucrării.
Istoria icoanei
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioșii Nifon şi Nectarie îl găsesc pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, care se supune cu evlavie rânduielilor celor doi călugări și, în anul 1863, se apucă de lucru.
Iconarul a început lucrarea la Mănăstirea Bucium din Iași, care era pe atunci metoc al Schitului Prodromu, iar în câtva timp a terminat de pictat veşmintele şi celelalte părți ale icoanei, lăsând ca Sfintele Feţe (cea a Maicii Domnului şi cea a Pruncului Iisus), să le picteze la sfârșit, după cum este tehnica picturii tradiționale de icoane. După ce a terminat de zugrăvit cum s-a priceput mai bine veșmintele şi fondul icoanei, a început a lucra la Sfintele Feţe silindu-se cu toată priceperea, însă în mod inexplicabil sfintele feţe ale Fecioarei Maria şi Pruncului Iisus din brațele ei nu puteau fi zugrăvite, iar icoana a rămas nedesăvârșită.
Deși era un pictor cu experiență, speriat și mâhnit că poate şi-a uitat meșteșugul, bătrânul iconar a acoperit icoana, a încuiat atelierul şi a amânat lucrul pentru a doua zi.
În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase şi pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă însă cum se petrecuse această minune. Înfricoșat de aceste întâmplări el a lăsat şi o mărturie scrisă, care se găsește la Schitul Prodromu, un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache şi iscălită cu propria sa mână.
Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului.
Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.
O altă caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.
Se spune că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani. Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie şi Nichifor:
„Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multa cuviință legat”.
De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!
