Învierea – o sărbătoare a vieții, o sărbătoare de fiecare clipă a Vieții…

— Trec Sărbătorile. De azi, lumea s-a întors la serviciu, copiii își reiau orele. Gata și cu Paștele.

— Cum să fie gata?! Ce-i cu tristețea asta, frate? Sărbătoarea Învierii nu e ca atunci când mergi la o petrecere și, când s-a închis restaurantul, gata, toată lumea acasă. Ne-am bucurat, iar de mâine înapoi la muncă.

— Păi… și atunci de ce am starea asta că s-a terminat totul?

— Pentru că ai trăit Paștele ca pe un eveniment exterior, ca pe niște zile ceva mai speciale, nu ca pe o experiență existențială. Sărbătoarea Învierii nu trece, trecem noi pe lângă ea dacă n-o înțelegem și dacă n-o ducem mai departe în viața noastră.

— Și cum s-o duc mai departe?

— Contează foarte mult cum trăim noaptea de Înviere, dar la fel de mult contează cum ducem Învierea mai departe în viață.

— Despre lucrurile astea nu prea se vorbește. Ne-a spus preotul atunci, la slujbă: „Să nu plecați acasă doar cu lumânarea aprinsă, dar cu sufletul stins. Că lumânarea se stinge pe drum și rămânem fără niciun fel de lumină”. Bine, dar cum facem să păstrăm lumina Învierii în noi?

Lumina duhului și a inimii se aprinde prin dialog cu duhovnicul, prin lectura unor cărți duhovnicești, prin spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie.

— Toate acestea pregătesc întâlnirea cu Hristos Cel Înviat. Vine apoi momentul Învierii, când trăiești o experiență pe care ai așteptat-o și pentru care te-ai pregătit prin post și rugăciune. Sufletul pregătit simte o pace și o bucurie care vin din iertare, dar și din lucrarea harului lui Dumnezeu. Dacă le lași să lucreze în tine, atunci Paștele abia începe.

— Și totuși, lumina Învierii se pierde, se stinge încet. Eu, în fiecare an, revin încet, după Paște, la aceleași obiceiuri: grabă, activitate la serviciu, gânduri de îngrijorare…

— Lumina Învierii nu înseamnă jumătate de oră în noaptea de Paști. Ea ține de un mod de viață. Se păstrează în primul rând în comuniune, nu în izolare. Chiar dacă ți se mai stinge uneori lumânarea, se reaprinde imediat de la cel de lângă tine. Lumina se păstrează prin legătura vie cu Biserica, nu doar la sărbători. Rugăciunea, prezența la Liturghie, spovedania și împărtășirea constantă – toate acestea întrețin focul.

— Și cu obiceiurile noastre vechi ce facem? Că ele revin…

— E nevoie de o luptă conștientă. Învierea nu se trăiește doar în idei mari, ci mai ales în gesturile mici, dar repetate. Și mai este ceva esențial: rugăciunea. O rugăciune scurtă, dar vie, păstrează lumina aprinsă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”

— Și dacă nu mai simt aceeași bucurie?

— Viața este o luptă. Dar dacă mergi în direcția bună, lumina nu se stinge. Rămâne în tine ca o prezență liniștită și reală. Învierea este o sărbătoare a vieții, o sărbătoare a fiecărei clipe a Vieții.

Foto credit: Doxologia